Posesivitatea feminină atinge cote maxime!



Am întâlnit multe cazuri în care de cele mai multe ori bărbatul era organul suprem de judecată, plasând poziția feminină într-una de subordonare. În aceeași măsură am întâlnit și femei ce aleg să fie maleabile la ordinele ”superiorului” său. Însă aș vrea să vă zic un secret; ghinion, nu există nici statutul de superior, nici cel de inferior. Cu părere de rău tind să vă destăinui vouă, celor ce aspirați la controlul suprem asupra unor persoane. Acesta este singurul mod în care vă simțiți puternici? Așa considerați că dețineți puterea absolută?

Ceea ce am observat la femei, este și subiectul pe care vreau să-l dezbat, ci anume posesivitatea subtilă. Atenție! Să se înțeleagă încă de la început că nu fac referire doar la cazul unor cupluri, ci la atitudinea generală a oamenilor, în special a femeilor. Sunt înconjurată de femei ce își doresc să dețină controlul, nu să mențină echilibrul. Să se impună fie foloaind șantaj sentimental în cele mai bune cazuri, fie folosind tactici, după părerea mea, „agresive”. De ce agresive? Pentru că inhibă părerea celui din față. Îi ia dreptul la propria opinie. Îl obligă pe cel cu care se află în interacțiune să nege ceea ce simte sau gândește. De ce? Pentru că nu au dreptul de a fi mai impunători decât femeia care dorește să-i impună, la rândul ei.

Folosim deseori termenul de ” al meu”, „a mea” de parcă discutăm despre proprietăți personale. Exemplu:  ” Bună, nu-ți pot onora invitația la cină. AM logodnic.” Să punem acest răspuns în baza inconștienției? Eu zic să nu. Tocmai, subconștienul lucrează. Un răspuns de tipul : ” Nu îți pot onora invitația. SUNT logodită.” pare mult mai relevant. Reiese felul în care ambii parteneri se privesc cu egalitate. Acesta este doar un exemplu pe care îl întâlnim la cupluri, însă lista continuă și în alte domenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *